Hai să socializăm în Bulgaria la cap Kaliakra, Dalboka și Balcic
Începutul toamnei am zis să-l petrec într-un mod cât mai plăcut, care să prelungească sentimentul zilelor de vară, petrecute sub soare, cu marea albastră întinsă în față și nisip sub picioare. Așa că am ales excursia organizată de „Hai să socializăm!” în Bulgaria, la Cap Kaliakra, Dalboka și Balcic.


Traseu
Ne-am întâlnit la ora 5:45 în parcarea de lângă Horoscop, iar la ora 6:00 ne-am pornit la drum. Am avut și o oprire pentru a ne savura cafeaua și a ne trezi mai bine. Cafeaua și apa sunt cadou „din partea casei”, așa că nu trebuie să mai aveți și grija achiziționării de apă pe parcursul traseului, aceasta fiind disponibilă în frigiderul autocarului.



Cap Kaliakra
S-a circulat foarte bine, la 10:30 eram deja în vamă, iar la ora 11:00 la Cap Kaliakra, primul nostru obiectiv din această excursie. Oana, ghidul nostru, ne-a ajutat să trăim istoria și natura locurilor vizitate, spunându-ne povești care ne-au făcut să visăm.
Nu o să vă spun poveștile – o să vă las să le descoperiți singuri în călătoriile cu ea. Aici aveți lista cu viitoarele evenimente, la care trebuie să vă înscrieți din timp, pentru că locurile se ocupă foarte repede.



Cetatea de la Cap Kaliakra are o poveste foarte lungă, care se întinde din Antichitate până în vremea Imperiului Otoman, când a fost distrusă de turci. Fiind situată strategic, de-a lungul timpului a fost deținută de greci și romani, influența fiecărei civilizații putând fi văzută în muzeul amplasat într-o grotă.



Cetatea de la Cap Kaliakra
Intrarea în cetate se face printr-o poartă cu turn, iar priveliștea din stânga și din dreapta este o încântare pentru ochi și suflet. În capăt se află Porțile Sufletului, prin care poți să privești marea de un albastru smarald și să te încarci cu energie care să-ți vindece mintea, sufletul și trupul.



Dacă ai noroc, poți să zărești și câte un delfin care înoată și se bucură nestingherit de frumusețile oferite de natură. Iar dacă ai obosit, poți să iei loc la o terasă foarte drăguță, cu multe flori, să servești o cafea sau să mănânci ceva și să contempli marea.



Cum nu îmi plac locurile aglomerate și întotdeauna mi-a plăcut să descopăr traseele mai puțin frecventate de turiști, pe lângă terasă este un drum care coboară spre mare. Te poți bucura de zgomotul liniștitor al valurilor care se sparg de stânci, de zborul pescărușilor care planează fără nicio grijă, de măreția naturii. La un moment dat găsești și o bancă sculptată în piatră, unde te poți așeza și visa cum ar fi fost să privești marea de acolo cu mii de ani în urmă.



Dalboka
După 2 ore petrecute acolo, am plecat spre Dalboka, faimoasa fermă de midii de pe litoralul bulgăresc. Peisajul este foarte frumos, restaurantul se află situat chiar pe malul mării, iar priveliștea compensează timpul de așteptare până îți vine comanda. Din ce am observat la cei care mâncau acolo, cele mai bune ar fi midiile Dalboka a la Burgas (midii cu cochilie, cu orez).



Balcic
Cu forțe proaspete, după ce am mâncat, ne-am continuat călătoria spre Balcic, locul unde Regina Maria a decis să-și lase inima. Când îl vizitezi, înțelegi de ce acest loc a fost preferatul reginei. „Castelul Alb” impresionează prin simplitate și reunește mai multe stiluri arhitecturale: grecesc, mediteranean, maur, tradițional românesc cu lemn sculptat, are chiar și un minaret.



Gradina Botanica
Cu adevărat impresionante sunt grădinile, Grădina Botanică – unică în Europa Centrală și de Est prin varietatea de specii, grădina de trandafiri și rezervația de cactuși. Grădinile terasate, cascada și parfumul florilor te fac să visezi și să evadezi într-o lume în care orice dorință este posibilă.



La cramele regale poți degusta 7–8 soiuri de vin și o țuică diferită de ce avem noi, cu arome de pepene galben, afine, migdale. Un cadou potrivit pentru cei de acasă, iar pentru cei mici puteți lua rahat cu cele mai variate arome.
După 3 ore petrecute în aceste locuri, în care istoria se împletește cu frumusețea naturii și parfumul florilor, am plecat spre România. Am ajuns târziu în noapte, însă cu amintiri regale care ne-au încântat privirea și ne-au încărcat sufletul cu multă energie pozitivă ce ne face mai veseli și creativi.



Concluzii
Cu grupul „Hai să socializăm!” am descoperit frumusețea și bucuria excursiilor de o zi. Cu ei am fost și la Templul Ursitelor, Vulcanul Racoș și Lacul de Smarald și, cu siguranță, voi mai repeta această experiență.
Mulți se află deja la a treia sau a patra excursie cu acest grup, iar cu fiecare participare primești câte un cadou – de la bandane până la pixuri și lanterne personalizate.



Pentru cei ca mine, care au descoperit Bulgaria abia acum și vor să viziteze mai multe locuri din această țară, mai sunt evenimentele de la Canionul Emen, Cascada Kaya Bunar și Ekopateka Hotnitsa și Halloween la Veliko Târnovo.
O viață ca o vacanță!
Articol scris de Corina Costache. Călătoriile Corinei le găsiți aici.
